În tur a acceptat cu greu înfrângerea, acum e obiectiv. Antrenorul lui Beer Sheva a făcut analiza meciului: „Golul lor a venit de nicăieri, dar…”. De ce se simte „foarte mândru”

În tur a acceptat cu greu înfrângerea, acum e obiectiv. Antrenorul lui Beer Sheva a făcut analiza meciului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barak Bakhar (38 de ani) consideră că golul marcat de Florinel Coman în prima repriză a meciului de joi seară, de pe Arena Națională, a venit „de nicăieri”, dar e bucuros pentru modul în care fotbaliștii săi au revenit, ajutați de cei 4.000 de israelieni din tribune.

La capătul meciului tur, Bakhar a avut un discurs ceva mai dur, în care a transmis că echipa sa a fost mai bună și merita să câștige, dar finalul celor 90 de minute l-a găsit făcând o analiză obiectivă a partidei care a dus echipa lui Dică în primăvara europeană. Tânărul tehnician al israelienilor consideră, de data aceasta, că rezultatul e echitabil și își felicită propriii fani pentru reprezentația de la București: „A fost un meci interesant și frumos, ambele echipe și-au dorit să câștige, iar scorul reflectă cele întâmplate pe teren. Nu am fost concentrați la golul pe care l-am primit, dar am reușit să revenim apoi. Golul lor a venit de nicăieri, după o greșeală a noastră, dar am arătat că avem forță și că suntem puternici. Sunt foarte mândru de cei 4.000 de suporteri care au venit la București și au făcut o atmosferă foarte frumoasă. Am făcut totul pentru ei și mă bucur că nu i-am dezamăgit. Dacă vom câștiga următoarele două partide, ne vom califica în primăvara europeană”, a spus Barak Bakhar, la conferința de presă susținută după meci.

Iar Maharan Radi, căpitanul lui Hapoel, a preluat câte ceva din discursul antrenorului său: „Toată echipa a jucat bine astăzi. Este adevărat că puteam să pierdem acest meci, însă, în același timp, puteam și să-l câștigăm. Important este că am făcut un meci bun. Îmi doresc să câștigăm ultimele meciuri din grupă și să ne calificăm mai departe”, a spus Radi, citat de Agerpres.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×